Intr-o revista din octombrie 1981, Mircea Badea era eroul care urma a doua zi sa fie facut pionier.
Mircea nu putea s-adoarma nici in ruptul capului. Nu, nu era chip sa-si desprinda ochii de pe bluza cea noua asezata pe spatarul scaunului. In intunericul camerei, doar ea se zarea ca o pata mare, alba, luminoasa. La un moment dat i se paru ca sub epoletii camasii (cu toate ca nu-i distingea clar conturul) sta prinsa o cravata de pionier. A, nu, nu se poate, cravata o va primi abia maine, o data cu ceilalti noua scolari din clasa lui (a II-a B de la Scoala nr. 173 din Capitala). Dar ce mult e pana maine! Bine de Nati, ea are numai trei ani, nu stie ce inseamna emotiile celor "mari"! Surioara lui, caci despre ea e vorba, asistase cu uimire la pregatirile intregii familii pentru evenimentul de a doua zi. Nici nu observase ca mamei si bunicii li se innourasera ochii cand, inainte de culcare, tata ii urase "barbateste" fratelui ei: "Pe maine, baiete, ca de-acum te-ai facut baiat mare!" (...)
Eu chiar nu-mi mai amintesc de emotiile primirii cravatei, dar mandru stiu c-am fost. Ce sa mai zic cand am primit si snur! Fugeam prin curtea scolii, sa-mi sara la piept!
Pentru Badea, tot respectul. Nu pentru textul de mai sus, scris si inflorit de reporterul momentului respectiv, ci pentru omul de azi.
Un comentariu:
snur am avut si eu, pentru un semestru doar, ca se practicau pilele bazate pe produse subtilizate de la locul de munca, si ai mei n-aveau profil adecvat.
mai tin minte tresele insa, care iti sporeau valoarea cu fiecare bucata/culoare in plus pe care o dobandeai.
Trimiteți un comentariu